Termeni de referință pentru selectarea unei persoane juridice/expert individual pentru prestarea serviciilor de Persoană responsabilă cu protecția datelor în cadrul Administrației Parcului pentru tehnologia informației ”Moldova IT Park”
RFP# AA-D6_19.2.--2025-001
Perioada estimată de prestare a serviciilor: iunie 2025 – martie 2026
Beneficiar: Administrația Parcului pentru tehnologia informației ”Moldova IT Park” (MITP)
I. DESCRIERE PROIECT, SERVICII SOLICITATE
Administrația Parcului pentru tehnologia informației ”Moldova IT Park”, în continuare Administrația parcului, intenționează să achiziționeze Servicii de Persoană responsabilă cu protecția datelor în cadrul Administrației Parcului pentru tehnologia informației ”Moldova IT Park”, urmărind obiectivul de a asigura aplicarea și ralierea cadrului normativ aplicabil, reducerea riscurilor legale și protejarea datelor personale și organizaționale.
Persoana responsabilă cu protecția datelor în cadrul Administrației Parcului pentru tehnologia informației ”Moldova IT Park” va avea cel puțin următoarele sarcini:
a) informarea și consilierea operatorului, precum și a angajaților care se ocupă de prelucrare, cu privire la obligațiile care le revin în temeiul Legii Nr. 195 din 25.07.2024 și al altor acte normative referitoare la protecția datelor;
b) monitorizarea respectării Legii Nr. 195 din 25.07.2024 și a altor acte normative referitoare la protecția datelor, precum și actualizarea politicilor operatorului în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal, inclusiv alocarea responsabilităților și acțiunile de sensibilizare și de formare a personalului implicat în operațiunile de prelucrare, precum și auditurile aferente;
c) furnizarea de consiliere la cerere în ceea ce privește evaluarea impactului asupra protecției datelor și monitorizarea funcționării acesteia, în conformitate cu art. 35 al Legii Nr. 195 din 25.07.2024;
d) cooperarea cu Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (în continuare Centru);
e) asumarea rolului de punct de contact pentru Centru cu privire la aspectele legate de prelucrare, inclusiv consultarea prealabilă prevăzută la art.36 al Legii Nr. 195 din 25.07.2024, precum și, dacă este cazul, consultarea cu privire la orice altă chestiune;
f) în îndeplinirea sarcinilor sale, responsabilul cu protecția datelor va ține cont în mod corespunzător de riscul asociat operațiunilor de prelucrare, luând în considerare natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării.
II. INSTRUCȚIUNI PENTRU OFERTANȚI
Pentru aplicare, vă rugăm să analizați Termenii de referință și să expediați pe mail o ofertă la adresele de mail viorica.jereghi@mitp.md și legal@mitp.md cu denumirea mesajului ”Oferta_Servicii GDPR_[denumirea ofertantului]”, care urmează să conțină 2 documente separate:
Oferta financiară să fie prezentată în lei MDL, cu și fără TVA (sau cu mențiunea că prestatorul de servicii nu este plătitor TVA). Termenul de valabilitate a ofertei financiare: 20 zile.
Termen limită pentru depunerea Ofertelor – 29 mai 2025, ora 18.00. Ofertele târzii nu vor fi acceptate.
Limba de prezentare a ofertelor – limba română.
Orice solicitare de clarificări cu privire la această cerere de ofertă poate fi trimisă prin e-mail la adresele legal@mitp.md și viorica.jereghi@mitp.md până la data de 22 mai 2025, ora 18:00. Vom răspunde în scris (doar pe e-mail) la orice solicitare de clarificare primită înainte de termenul limită pentru clarificări, așa cum este indicat mai sus.
Fiecare Ofertă (Financiară și Tehnică) trebuie să fie semnată.
În cadrul prestării serviciilor, prestatorul se va baza pe prevederile LEGII Nr. 195 din 25.07.2024, privind protecția datelor cu caracter personal, care pot avea impact asupra activității Administrației parcului.
Orice livrabil prezentat la prestarea serviciilor va fi considerat ca produs al Administrației parcului, cu toate drepturile de autor incluse.
III. CRITERIILE DE ELIGIBILITATE ȘI CALIFICARE A OFERTANTULUI
Vor fi acceptați în concurs:
IV. CRITERIUL DE EVALUARE A OFERTELOR
Administrația parcului va selecta cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic și tehnic, cu evaluarea prin Metoda de compromis, potrivit criteriului de atribuire „Cel mai bun raport calitate – preț”.
Mai multe detalii găsiți și aici: RFP: Selectarea unei persoane juridice/expert individual pentru prestarea serviciilor de Persoană responsabilă cu protecția datelor în cadrul Administrației Parcului pentru tehnologia informației ”Moldova IT Park”